Ce trebuie să facem ca să ne revenim după mesele de sărbători
Perioada sărbătorilor de iarnă a trecut, dar efectele ei se fac resimţite şi acum, când, privindu-ne în oglindă, remarcăm că am adăugat câteva kilograme în plus. Pentru cei mai „norocoşi” silueta compromisă rămâne singura amintire a meselor pline de bunătăţi, alţii însă, se confruntă cu probleme mai delicate şi mai neplăcute ale tractului gastro-intestinal – acutizarea patologiilor cronice.
Câţi dintre cei suferinzi de asemenea maladii au ocolit mesele de sărbătoare, abundente, de altfel, de bucate din carne de porc, maioneză, dulciuri, băuturi carbogazoaze şi spirtoase? Prea puţini, probabil, de vreme ce numărul adresărilor la medicul de familie sau la Serviciul de Urgenţă în legătură cu acutizări ale diverselor maladii gastro-intestinale sau intoxicaţii în timpul şi după perioada de sărbători sporeşte de tocmai patru ori faţă de perioadele „obişnuite”. Desigur, disperarea în asemenea situaţie nu ajută. Cel mai bine ar fi să se respecte câteva reguli de „curăţare” a organismului, mai ales a sistemului digestiv, suprasolicitat în această perioadă.
Dieta de „curăţare”
Se recomandă 5 prize alimentare pe zi, trei de bază şi două gustări. Pentru micul dejun sunt ideale cerealele integrale, terciurile. Produsele lactate nu se vor consuma pe parcursul dietei de „curăţare”. La prima gustare se va da preferinţă fructelor sau legumelor proaspete. Acestea însă, nu vor fi combinate, pentru a evita eventualele balonări abdominale. La prânz se pot folosi combinaţii de orez fiert cu legume pregătite la abur, legume cu peşte slab (ton, somon) pregătit, de asemenea, la abur. Gustarea a doua va consta din fructe proaspete, fiind binevenite cele acre (lămâie, grapefruit), întrucât au proprietatea de a scădea nivelul colesterolului din sânge.
Pentru cină se poate pregăti o supă de legume, dar nicidecum pe bază de bulion de carne. Pentru această perioadă carnea de peşte slab o înlocuieşte pe cea de alte tipuri. Vor fi evitate ouăle, produsele lactate, mezelurile, dulciurile, afumăturile, murăturile. Se ştie că deşi legumele şi fructele murate au un conţinut sporit de celuloză, stimulent natural al peristaltismului intestinal, conţinutul de clorură de sodiu (sare de bucătărie) este colosal pentru un sistem cardiovascular sau renal aflat în suferinţă. Dar şi pentru un pacient alergic sau cu probleme gastro-intestinale murăturile nu sunt recomandate.
Doctorul în medicină, medic la Spitalul Republican, Clinica de Hepatologie şi Gastroenterologie, Adela Ţurcanu, ne-a informat că, pe parcursul dietei de „curăţare”, două zile pe săptămână se pot efectua zile de descărcare, şi anume în prima zi de descărcare se vor utiliza 1.2-1.5 litri de chefir proaspăt (pregătit în acea zi), repartizat pentru 5 mese, ultima priză va fi la ora 20; în cea de-a doua zi de descărcare se va utiliza doar terciul de orez (pregătit din 200 g de crupe de orez) repartizat în 5 mese, ultima masă – la ora 19.
Dieta de „curăţare” poate fi urmată pe parcursul unei săptămâni, după care se revine treptat la obiceiurile alimentare precedente. Se includ în meniu produsele lactate uşoare (chefir, brânză de vaci degresată), carnea de pasăre (desigur, fiartă), dulciurile în cantităţi moderate. Dr. Adela Ţurcanu afirmă că este binevenită utilizarea pe toată durata dietei de “curăţare” şi a apelor minerale, în special a celor bogate în ioni de hidrocarbonat – favorizează secreţia gastrică, în ioni de sulfaţi – stimulează motorica biliară şi intestinală, în ioni de calciu – posedă efect antiinflamator şi antispastic, în ioni de magneziu – scade nivelul de colesterol în sânge. Apa minerală e bine să fie utilizată pe stomacul gol, de 3 ori pe zi câte 150 mililitri, la temperatura camerei. Durata administrării apelor minerale poate fi prelungită până la 4-6 săptămâni.
Dieta ideală, care pune bazele unei sănătăţi de invidiat şi spre care ar trebui să tindă fiecare, se bazează pe combinarea echilibrată a celor 3 principii alimentare, astfel: carbohidraţii (glucidele) trebuie să constituie 55% din raţia alimentară, proteinele 15%, lipidele sub 30%. Un aport de fibre cuprins între 20-30 grame/zi este considerat a fi suficient pentru a regla tranzitul intestinal şi a evita neplăceri de tipul constipaţiei cronice. Fibrele se conţin în toate fructele şi legumele crude, cereale (îndeosebi tărâţe), nuci.
Mulţi oameni sunt conştienţi că mâncarea nu e numai un obicei plăcut sau o necesitate, ci şi o determinantă a stării de sănătate. Din păcate însă, puţini au voinţa de a transpune acest adevăr în viaţa de zi cu zi. Înainte de a “devora” o creaţie culinară apetisantă, amintiţi-vă: mâncăm pentru a trăi şi nicidecum invers!
Deficiente de iod in alimentatie continua sa cauzeze prejudicii mari populatiei
O serie de investigaţii, efectuate în ultimii ani la copiii de 8-10 ani din Republica Moldova au stabilit că 37 la sută din aceştia au guşă palpabilă sau vizibilă, gradul de afectare fiind la sud de 26,9 la sută, la nord de 39,1 la sută şi la centru de 41,6 la sută.
Pentru eradicarea tulburărilor cauzate de deficitul de iod se recomandă de a consuma sare iodată. În municipiul Chişinău, datorită eforturilor susţinute de Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat, împreună cu alte departamente, cota-parte a probelor analizate de sare de bucătărie, unde conţinutul a fost mai jos de 25 miligrame la kilogram sare, a scăzut brusc în ultimii 4 ani – de la 16,1 la sută, în anul 2003, până la 0,3 la sută, în anul 2005, iar apoi crescând iarăşi până la 1,7 la sută, în anul 2006.În medie pe republică, ponderea probelor adecvat iodate a crescut, fiind maximală (peste 90 la sută) în anul 2005, iar apoi a scăzut sub 90 la sută în anul 2006.
Tariful actual la apă nu permite furnizorului efectuarea investiţiilor capitale
Graţie aprobării în toamna anului trecut a noului tarif la apă (5 lei/m3), situaţia financiară a SA „Apă-Canal Chişinău” (ACC) se îmbunătăţeşte. Însă, cert este faptul că acest tarif auster nu va asigura investiţii în domeniu atât în 2008, cât şi în următoarea perioadă, a declarat luni, 18 februarie, directorul ACC, Constantin Becciev, transmite Info-Prim Neo.
Sursa citată afirmă că în planul de activitate al întreprinderii sunt planificate doar lucrări ce ţin de reparaţii curente şi de reparaţii capitale a reţelelor din dotare.
În aceste condiţii, spune Becciev, nu pot fi soluţionate mai multe probleme investiţionale stringente, inclusiv aprovizionarea cu apă potabilă a comunei Bubuieci. Potrivit lui, localitatea riscă să rămână fără apă din cauză că apeductul care leagă Chişinăul de comună este totalmente avariat. Odată la două-trei zile au loc scurgeri masive de apă din cauza uzurii reţelei din oţel cu D 600mm, care necesită a fi schimbată totalmente pe toată porţiunea de 1.6 km.
Potrivit lui Becciev, o soluţie pentru acest traseu ar fi includerea de către Direcţia municipală construcţii capitale în planul de reconstrucţii pentru anul curent a lucrărilor privind finisarea apeductului magistral care leagă sectorul Centru şi Buiucani, din str. Coca şi Belinschi, iar ca rezultat va fi posibilă şi remedierea apeductului spre Bubuieci.
Cu toate acestea, primarul general, Dorin Chirtoacă, a cerut conducerii ACC să eficientizeze activitatea şi să propună noi restructurări la întreprindere, în aşa fel, încât acel flux financiar care există în prezent să permită întreprinderii să acţioneze şi în privinţa îmbunătăţirii serviciilor prestate.
Totodată, Constantin Becciev spune că la moment este dificil de realizat aceste obiective şi de a face investiţii, deoarece întreprinderea înregistrează pierderi majore legate de exploatarea celor trei centrale termice de la Aeroport, Costiujeni şi Codru, din cauza aplicări tarifului de 233 lei/Gcal. Sursa citată precizează că la aprobarea tarifului de 540 lei/Gcal, cu achitarea diferenţei de tarif din bugetul local pentru agentul termic consumat de populaţie, prevederea nu s-a răsfrânt şi asupra tarifelor la cele trei centrale, gestionate de ACC. Constantin Becciev spune că întreprinderea este în aşteptarea aprobării noului tarif la căldura livrată de SA „Termocom”, pentru ca ulterior să propună CMC majorarea tarifului şi pentru cele trei centrale.
Fetiţa, în vârstă de doi ani, care a murit acum o lună în Spitalul Clinic municipal nr. 1 a fost supravegheată insuficient de medicii de gardă
Fetiţa în vârstă de doi ani care a decedat la 20 ianuarie curent în spitalul municipal nr. 1 a fost supravegheată insuficient de medicii de gardă. Aceasta este concluzia la care a ajuns Comisia ministerială care a examinat cazul. Potrivit comisie fetiţa a suferit o infecţie respiratorie virală acută. “Tulburările metabolice în asociere cu preparatele administrate au determinat decesul inevitabil al copilului”, a declarat astăzi şeful Direcţiei Sănătăţii a primăriei municipiului Chişinău, Mihai Moldovanu.
Potrivit sursei citate opinia comisiei coincide cu concluzia medico-legală. Totodată Moldovan afirmă că personalul medical a supravegeat fetiţa insuficient iar asistenta medicală de gardă a administrat tratament copilului fără consultarea medicului de gardă.Mihai Moldovanu nu a vorbit despre sanctiunile care urmeaza sa fie aplicate celor care se fac vinovati de decesul micutei. Seful Directiei Sanatatii a spus ca asteapta ancheta penala sa se pronunte in acest caz, dar a mentionat ca sanctiunile vor fi administrative.
Mirela a fost internată la 18 ianuarie în spitalul municipal nr. 1 cu simptome de răceală. Mama fetiţei mărturiseşte că în noaptea din 19 spre 20 ianuarie, după două accese de convulsie a chemat medicii dar nu a venit nimeni. Abia spre dimineaţă, potrivit ei a venit medicul care a dus fetiţa în sala de reanimare.Nota informativă din 26 ianuarie a Direcţiei municipale a Sănătăţii anunţa că deşi au fost întreprinse toate măsurile de resuscitare efectuate în secţia de reanimare, la ora 10.00, a fost constatată moartea biologică a copilului. “Decesul a survenit în urma insuficienţei cardio-respiratorii acute, forma generalizată cu evoluţie fulminantă”, se mai menţiona în Nota Informativă a Direcţiei Sănătăţii. Părinţii fetiţei au mai pierdut anterior alţi doi copii, unul nenăscut iar celălat în vârstă de un an şi juămtate.
-
Archives
- February 2008 (11)
-
Categories
-
RSS
Entries RSS
Comments RSS