Diana’s blog

Just another WordPress.com weblog

Alimentele organice nu sunt mai sănătoase decât cele obişnuite

3986.jpg  Mâncarea organică nu este mai sănătoasa decât alimentele obişnuite, consumatorii fiind induşi în eroare de menţiunea că aceste produse au calităţi nutritive superioare, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, scrie zirul românesc Gardianul. Aceştia consideră că în prezent există foarte puţine dovezi cu privire la beneficiile nutritive superioare ale produselor organice, în comparaţie cu alimentele non-organice, obţinute prin folosirea de pesticide şi îngrăşăminte chimice.


Tom Sanders, profesor la Universitatea Kings, din Londra, susţine că mâncarea organică nu are o valoare nutritivă mai ridicată decât produsele convenţionale. “Este o ocazie fantastică să faci bani folosindu-te de oameni, deoarece poţi să ridici preţul acestui tip de produse”, a precizat Sanders. De asemenea, Tom Sanders contrazice afirmaţia potrivit căreia animalele crescute pentru obţinerea produselor organice sunt tratate mult mai bine decât cele din fermele tradiţionale. Potrivit Uniunii Europene, nu exista solicitări privind creşterea animalelor în spaţii libere, condiţie care i-ar putea ajuta pe producători să obţină alimente organice, notează Gardianul.
“In luna noiembrie, un studiu a arătat o reducere semnificativă a numărului de eczeme în cazul copiilor hrăniţi cu produse organice”, a susţinut Robin Maynard, directorul de campanii al Soil Association. în schimb, profesorul Lesley Regan, de la spitalul londonez St Mary, crede că oamenii sunt oarecum exploataţi. “Poţi include tot felul de descoperiri în materialele de cercetare, care, deşi sunt adevărate, nu au o importanţă semnificativă”, a declarat Regan, citat de Gardianul.

Un alt studiu realizat la Universitatea din Newcastle arată că laptele organic poate conţine mai mulţi antioxidanţi decât cel normal, afirmaţie contrazisă ulterior de experţii de la Universitatea din Glasgow. Aceştia au descoperit că laptele organic poate conţine o cantitate mai mică de vitamina A şi E, în comparaţie cu cel normal, mai precizează sursa citată.

February 25, 2008 Posted by Diana | Investigatii | | No Comments Yet

Fetiţa, în vârstă de doi ani, care a murit acum o lună în Spitalul Clinic municipal nr. 1 a fost supravegheată insuficient de medicii de gardă

39141.jpg  Fetiţa în vârstă de doi ani care a decedat la 20 ianuarie curent în spitalul municipal nr. 1 a fost supravegheată insuficient de medicii de gardă. Aceasta este concluzia la care a ajuns Comisia ministerială care a examinat cazul. Potrivit comisie fetiţa a suferit o infecţie respiratorie virală acută. “Tulburările metabolice în asociere cu preparatele administrate au determinat decesul inevitabil al copilului”, a declarat astăzi şeful Direcţiei Sănătăţii a primăriei municipiului Chişinău, Mihai Moldovanu.

Potrivit sursei citate opinia comisiei coincide cu concluzia medico-legală. Totodată Moldovan afirmă că personalul medical a supravegeat fetiţa insuficient iar asistenta medicală de gardă a administrat tratament copilului fără consultarea medicului de gardă.Mihai Moldovanu nu a vorbit despre sanctiunile care urmeaza sa fie aplicate celor care se fac vinovati de decesul micutei. Seful Directiei Sanatatii a spus ca asteapta ancheta penala sa se pronunte in acest caz, dar a mentionat ca sanctiunile vor fi administrative.
Mirela a fost internată la 18 ianuarie în spitalul municipal nr. 1 cu simptome de răceală. Mama fetiţei mărturiseşte că în noaptea din 19 spre 20 ianuarie, după două accese de convulsie a chemat medicii dar nu a venit nimeni. Abia spre dimineaţă, potrivit ei a venit medicul care a dus fetiţa în sala de reanimare.Nota informativă din 26 ianuarie a Direcţiei municipale a Sănătăţii anunţa că deşi au fost întreprinse toate măsurile de resuscitare efectuate în secţia de reanimare, la ora 10.00, a fost constatată moartea biologică a copilului. “Decesul a survenit în urma insuficienţei cardio-respiratorii acute, forma generalizată cu evoluţie fulminantă”, se mai menţiona în Nota Informativă a Direcţiei Sănătăţii. Părinţii fetiţei au mai pierdut anterior alţi doi copii, unul nenăscut iar celălat în vârstă de un an şi juămtate.  

February 20, 2008 Posted by Diana | Investigatii | | No Comments Yet